0730 50 40 10

Directia de Sanatate Publica Bucuresti, 

Pentru agenți economici,

Notificare privind Asistența de Specialitate  

Răspunsul oficial/ Negația DSP 

Notificarea privind Certificarea Conformității cu Normele de Igienă și Sănătate Publică 

Autorizația Sanitară de Funcționare 

Consultanță demersuri legale sănătate publică


Specialiștii  JF  analizează și îți prezintă o imagine realistă a situației în care te afli,
Vei afla, astfel, ce ai de făcut pentru a funcționa în deplină legalitate.


Notificarea privind asistența de specialitate   

Este un document oficial ce poate fi emis de Direcția de Sănătate Publică la solicitatea persoanelor interesate, sau a agenților econommici 

Răspunsul Oficial/ Negația DSP    

Este, de asemenea, un document ce poate fi emis de către Direcția de Sănătate Publică la solicitatea expresă a persoanelor interesate, însă, de exemplu, Direcția de Sănătate Publică București nu mai primește astfel de cereri la Registratura instituției, însă puteți solicita astfel de informații în baza legii privind accesul la informațiile de interes public. 

Notificarea de Certificare a Conformității cu normele de Igienă și Sănătate Publică   

Așa cum îi spune și numele, este un document oficial emis de Direcția de Sănătate Publică la cererea persoanelor interesate, în urma verificării documentelor solicitantului dar și a felului în care sunt respectate normele de igienă și sănătate publică.  

 

Servicii în relația cu DSP București

Activitățile pe care le desfășurăm: 

 Analizăm  informațiile și documentele furnizate de beneficiar. 

  • Este o activitate implicită la începutul oricărui proiect

 Clarificăm detaliile proiectului discutând cu beneficiarul  

  • În cadrul unei întâlniri la sediul nostru 

 Ne deplasăm  în locația beneficiarului, pentru alte discuții și clarificări 

  • În anumite situații, o vizită la fața locului poate ajuta la clarificarea unor aspecte importante 

 Comunicăm  eficient cu colaboratorii cooptați în proiect, dacă este cazul. 

  • Pe lângă echipa proprie, avem un portofoliu de colaboratori specializați, la care apelăm permanent cu solicitări specifice.

  • În mod specific, în demersurile de natură urbanistică sunt necesare documentații întocmite de arhitect, ingineri și alți specialiști. De asemenea, actele trebuie verificate de către verificatori cu diverse specializări 

 Întocmim  dosarul pe baza informațiilor și documentelor furnizate de beneficiar și/ sau de colaboratorii cooptați în proiect, dacă este cazul. 

  • Pentru fiecare tip de demers este necesar câte un set de documente, prin care solicitantul să facă dovada îndeplinirii unor condiții specifice. 

 Depunem  dosarul la registratura instituției, sau prin Poșta Română, cu confirmare de primire și opis de documente 

  • De obicei, dosarele sunt depuse prin registratura instituției 

  • În practică, pot să apară situații în care am putea recomanda depunerea documentelor prin Poșta Română, cu adresă de înaintare, opis de documente și confirmare de primire. 

 Susținem  dosarul în relația cu funcționarii instituției 

  • Poate fi vorba de simpla verificare a stadiului în care se află dosarul 

  • De asemenea, poate fi vorba de discuții purtate cu funcționarul, care se ocupă de soluționarea dosarului, în susținerea solicitării beneficiarului, ori referitoare la documentațiile din dosar 

  • În unele situații, ar putea fi necesare audiențe pentru susținerea dosarului în fața funcționarilor din conducerea instituției 

 Efectuăm  alte demersuri pentru obținerea unor documente suplimentare necesare în dosar 

  • Documentele suplimentare pot fi utile, uneori, iar alteori pot fi neapărat necesare pentru clarificarea unor detalii și finalizarea cu succes a demersului. 

 Desfășurăm  activități suplimentare în relația cu beneficiarul, colaboratorii și instituția, în funcție de caz 

  • În practică, ne confruntăm cu situații numeroase și diverse. Legislația este neclară, unele norme se schimbă frecvent, iar alte reglementări sunt expirate de mai mulți ani, astfel că nevoia unor activități suplimentare trebuie luată în considerare. 

 

 Vezi prețuri  pentru Serviciile  JF  

Solicita oferta personalizata

Ce servicii îți sunt necesare?

Poți completa formularul de mai jos,   
sau ne poți contacta telefonic.  

Dacă nu știi exact, ce servicii te interesează, sună-ne! 
Consultanții noștri îți vor adresa întrebări ajutătoare

Vom stabili împreună o scurtă listă de activități și demersuri relevante, 
După care îți vom transmite o Ofertă de servicii.

Oferta rapida asistata/call-center

Preferi să ne contactezi telefonic? Ne găsești de Luni până Vineri între 09.00 - 18.00

Completeaza formularul si te vom contacta cand doresti pentru Ofertare Rapida
Ofertare Rapida
x
Te-ar mai putea interesa si


Designed and developed by

Top

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii aici De acord
April
January
February
March
April
May
June
July
August
September
October
November
December
2025
1950
1951
1952
1953
1954
1955
1956
1957
1958
1959
1960
1961
1962
1963
1964
1965
1966
1967
1968
1969
1970
1971
1972
1973
1974
1975
1976
1977
1978
1979
1980
1981
1982
1983
1984
1985
1986
1987
1988
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
2014
2015
2016
2017
2018
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
2031
2032
2033
2034
2035
2036
2037
2038
2039
2040
2041
2042
2043
2044
2045
2046
2047
2048
2049
2050
MonTueWedThuFriSatSun
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
00:00
01:00
02:00
03:00
04:00
05:00
06:00
07:00
08:00
09:00
10:00
11:00
12:00
13:00
14:00
15:00
16:00
17:00
18:00
19:00
20:00
21:00
22:00
23:00